Rugăciunea pogoară pacea și bucuria în familie.

În familia unde soţii şi fiii lor se roagă mai mult lui Dumnezeu, nu este ceartă, tulburare şi dezbinare, ci numai pace, bucurie şi unire în Hristos.

Rugăciunea făcută cu evlavie și lacrimi sporeşte credinţa, smereşte inima, aduce căinţă pentru păcate, alungă diavolii din inimi şi din casă, împacă pe soţi şi copii, stinge ura şi aduce în familiile creştine harul Duhului Sfânt.

În familia unde soţii şi fiii lor se roagă mai mult lui Dumnezeu, nu este ceartă, tulburare şi dezbinare, ci numai pace, bucurie şi unire în Hristos. Iar în casa unde creştinii nu se roagă deloc sau unul se roagă şi ceilalţi stau la televizor, la beţii şi distracţii, acolo stăpâneşte cearta, desfrâul, sărăcia şi divorţul, care destramă familia.

Inaugurarea – Icoana Maicii Domnului de la Poceaev

„Vă voi vedea, voi auzi  și  vă voi  ajuta „

Anunț

IUBITI CRESTINI!

Sunt bucuros sa va anunt ca simbata 21/09/2019 dupa Sf. Liturchie in Biserica Sf. Apostoli Petru si Pavel din orasul Como, str. Castelnuovo,1

Prin harul și cu ajutorul Bunului Dumnezeu, va fi inaugurarea

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev 

 este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ortodoxe
Pentru a avea posibilitatea sa ne  rugam  si sa ne inchinam cu toti credincioșii impreuna
și la  următoarele Sfinte Particele-moaște
–  ale Sf. Sfântului Gheorghe cel Învingător,
–  ale Sf. Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron,
–  ale  Sf. Cuvioase Parascheva di vineri
Acatistul  va fi îndeplinit de către Iereuil Alexei Carpineanu impreuna cu toti enoriasii.
Așteptăm cu Bucurie ca toată lumea să se adune in acest  lăcaș  și să ne rugăm împreună Înaintea Icoana Maicii Domnului de la Poceaev  pentru vindecarea de boli, pentru sănătatea rudelor, pentru refacerea înțelegerii reciproce și sfârșitul luptei în familie, pentru protecția casei împotriva hoților și a incendiilor.
 
Care nu vor avea posibilitate sa fiie prezenti  simbata, vor putea sa se inchine Duminica.
Doamne Ajuta !
 
Pentru mai multe informații, vă rugăm să sunați
+39 389 9372675 P. Alexei:
 

12 iulie 2019 Sărbătoarea patronală în onoarea Sf. Ap. Petru și Pavel.

Dragi enoriași și prieteni,

12 iulie 2019   

Vă invităm
La Sărbătoarea patronală în onoarea Sf. Ap. Petru și Pavel.
Biserica noastra va sărbători celebrarea sa patronală!
Vă invităm, împreună cu noi, să ne rugam
Sfinzilor cerești ai Bisericii noastre.
Cu mare bucurie informăm Sf. Liturghie va fi condusă de Presfinzitul Vladyka Ambrosii, Episcop de Bogorodsk!

9.30 – Sfânta Liturghie.
12.30 – După Liturghie, o masă de sarbatoare  în curtea bisericii.
Va Invităm pe toți să ne rugam înpreuna!
 
Aderesa Bisericii : Via Castelnuovo,1 Como, Тел.:+39 389 937 2675.
Parocul  — p. Alexei Carpineanu.

 

CALENDARIO PASQUALE 2019 Пасхальный календарь 2019

Programma PASQUALE

Domenica 21 aprile 2019
(Domenica delle Palme)
h. 9.30 Ore Terza e Sesta
h. 10 Liturgia di San Giovanni Crisostomo
Giovedì 25 aprile (Grande Giovedì)
h.16 Mattutino dei 12 vangeli della Passione
Venerdì 26 aprile 2019
(Grande Venerdì)
h.10 Ore Regali
h.16 Mattutino e processione dell’Epitafio
Sabato 27 aprile’19
(Grande Sabato)
h. 22.30 Lettura degli Atti degli Apostoli
h. 23.30 Officio di Mezzanotte e processione

Domenica 28 aprile’ 19—
PASQUA

h. 0.00 Mattutino della Risurrezione
h. 1.30 Divina Liturgia
Alla fine della Liturgia: Benedizione dei cibi pasquali
CRISTO È RISORTO! VERAMENTE È RISORTO!
ХРИСТОС ВОСКРЕСЕ! ВОИСТИННУ ВОСКРЕСЕ!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
ქრისტე აღსდგა! ჭეშმარიტად აღსდგა!

19 ianuarie Boboteaza – Botezul Domnului

Boboteaza, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății

Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită pe 18 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit pe 19 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. Ziua de19 ianuarie reprezintă o sărbătoare importantă  pentru creştinii ortodocşi.

РОЖДЕСТВО ХРИСТОВО 7 ЯНВАРЯ 2019 ГОДА

Христианская Православная церковь, Московского Патриархата,
Приход Святых Апостолов Петра и Павла, города Кома, Италия,
via Castelnuovo n.1, tel. +393899372675
Воскресенье 06 января – 2019 г.

в 10.00 Святая Божественная Литургия

16.00 Великое повечерие, Лития Утренняя,


Рождественский Сочельник – Vigilia di Natale –

Ajunul Nasterii Domn. Nostru Iisus Hristos

Рождественский сочельник
День накануне праздника называется Рождественским сочельником. Это очень строгий постный день. Христиане стараются не вкушать пищи до самого вечера. Земля готовится встретить Божественного Младенца. Но по современной традиции поститься можно только до того момента, как после Литургии Сочельника по центру Xрама будет вынесена свеча и споют тропарь Рождеству.

Понедельник 07 января – 2019 г.

в 10.00 Святая Божественная Литургия /  Divina Liturgia / Sfinta Liturchie
Рождество Христово – Natale – Nasterea Domnului Nostru Isus Hristos

Icoana și Moaștele făcătoare de minuni a M. Mc. Pantelimon și Moaștele făcătoare de minuni a Sf. Cuv. Serafim de la Sarov.

 

In atentia credinciosilor!

Iubiți frați și surori! 


Vă anunț cu bucurie că sâmbătă pe data de 08/12/2018 la ora 14.00,
în Sfînta noastră Biserică vor fi aduse următoarele Sfințenii
Icoana și Moaștele făcătoare de minuni a M. Mc. Pantelimon și
Moaștele făcătoare de minuni a Sf. Cuv. Serafim de la Sarov.
 Vom fi pentru închinare pană seara tîrziu.
Între timp se va săvîrși Slujba de seară și Acatistele.
Va asteptam pe toti cu drag pentru ca sa ne inchinam la aceste Sfintenii si sa ne rugam impreuna Bunului Dumnezeu ca sa ne trimita binecuvintare, tamaduire, sanatate si iertare de pacate, si mintuire sufletelor noastre.

Doamne ajută!
Via Castelnuovo 1.Como .
Biserica Ortodoxă Sf. Ap. Petru și Pavel.
Informatii la telefon +39 389 9372675 pr. Alexei 

Vizita prieteneasca la Moldova,celebrarea Împreună cu Întâistătătorul Mitopolitul Vladimir

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din municipul Chișinău, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioasei Parascheva.

Împreună cu Întâistătătorul au slujit mai mulți slujitori din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldvove.

În omilia sa, Mitropolitul Vladimir a vorbit despre exemplul Sfintei Cuvioase Parascheva „prăznuită ca model de viețuire a creștinilor într-o societatea ce devine din ce în ce mai desacralizată”.

Ierarhul a subliniat că „toată suflarea creștină astăzi pe toată faţa pământului mărturisesc credinţa neclintită în puterea dată Sfintei Cuvioase Parascheva de a arăta prin minunile sale că minunea este în ordinea divină a lumii tot atât de reală ca legea gravitaţiei”.

La final, Mitropolitul Moldovei a transmis tuturor celor prezenți urările de bine și spor în întărirea și creșterea duhovnicească a vieții duhovnicești.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul Corul de copii al Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului”.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media.

Mulțumesc din suflet la toți confrații Preoți și la toți Creștinii ce au participat la Slujba în cinstea Hramului Bisericii Sf. App.Petru și Pavel și inaugurarea noului ICONOSTAS, care s-a săvârșit în ziua de 12 iulie,în Biserica Ortodoxă din or. COMO .
Cu stimă, preot Alexei Carpineanu .

Sărbătoarea patronală în onoarea Sf. Ap. Petru și Pavel.

Dragi enoriași și prieteni, Vă invităm

La Sărbătoarea patronală în onoarea Sf. Ap. Petru și Pavel.

12 iulie 2018 Biserica noastra va sărbători celebrarea sa patronală!

Vă invităm, împreună cu noi, să ne rugam Sfinzilor cerești ai

 Bisericii noastre.

Cu mare bucurie informăm inaugurarea noului ICONOSTAS!

9.30 – Sfânta Liturghie.

Sf. Liturghie va fi condusă de Inalt Presfinzitul Vladyka Nestor, Episcopul de Korsun

12.30 – După Liturghie, o masă de sarbatoare  în curtea bisericii.

 

Va Invităm pe toți să ne rugam înpreuna!

Aderesa Bisericii : Via Castelnuovo,1 Como, Тел.:+39 389 937 2675.

Parocul  — p. Alexei Carpineanu